Prietenul meu imaginar

Dintre toti prietenii pe care ii am o sa va povestesc azi despre unul cu adevarat special. Este langa mine tot timpul, chiar si cand ma joc cu alti prieteni. El nu se supara ca uneori nu il bag in seama. Cand suntem acasa, insa, cu toate jucariile noastre, imi este un partener de nadejde si impreuna am inventat o multime de jocuri si de scenete. El este un prieten tare docil si poate fi cine vreau eu, cand vreau eu. El da voce ursuletului de plus, el este la volanul unei masinute atunci cand am chef de curse. Stie mereu ce vreau, cum vreau sa ma joc, ma ajuta sa fiu mai creativ si este prietenul meu imaginar.

Mami si tati s-au ingrijorat la inceput cand ma auzeau ca vorbeam singur prin casa, li s-a parut ciudat. Dar de la o vreme s-au linistit si ei. M-au intrebat la un moment dat cu cine vorbesc si cand le-am spus au ramas asa... cam ca la dentist... I-am auzit apoi susotind, se intrebau daca o fi normal asa, daca oare simt nevoia sa am mai multi prieteni adevarati sau daca mi-as dori un frate sau o sora. Mai ziceau ceva si despre psiho... nu stiu cum.

Eu mi-am vazut de treaba cu joaca si uneori poate am incercat sa ma prefac ca prietenul meu imaginar nu era acolo, doar ca ei sa nu se ingrijoreze. Nici atunci prietenul meu nu s-a suparat si nu s-a simtit jignit ca incerc sa il tin ascuns.

De ce mi-am facut un prieten imaginar?

Pentru ca aveam momente in care ma simteam singur si neinteles, pentru ca nu aveam cu cine sa creez toate povestile pe care le aveam in cap atunci cand ma jucam. Prietenul meu a purtat mai multe nume, s-a deghizat in personajele pe care le inventam pentru jocuri si a fost mereu acolo, asa invizibil cum e el. Pentru mine, insa, era suficient.

De multe ori ma distrez mai bine cu Alex (asa am hotarat sa ii ramana numele) decat cu colegii si prietenii in carne si oase. El nu ma contrazice si nu are pretentia sa ne jucam doar cum si cu ce vrea el. Ne intelegem atat de bine, incat chiar si mama si tata au incetat sa se mai uite ciudat cand ma auzeau vorbind cu el. Ba chiar uneori ma intreaba de el. Sunt asa de amuzanti :)) E dragut din partea lor sa imi faca jocul, in loc sa ma certe. Au inteles, probabil, ca e un lucru bun pentru mine; or mai fi vorbit si cu alti parinti care le-au spus ca si copiii lor au prieteni imaginari... Ce stiu eu?

Pentru mine este important ca nu au incercat sa ma corecteze, cum au patit alti copii; am prieteni carora parintii le-au interzis sa mai aiba un prieten imaginar si cu atat mai mult sa vorbeasca despre el altora, pentru a nu fi considerati nebuni.

Stiu ca prietenul meu imaginar nu va putea fi mereu cu mine

Ma simt in largul meu cu Alex, dar inteleg perfect ca el nu va fi aici pentru totdeauna. Si el, la fel. Rad uneori la gandul ca poate eu sunt, de fapt, prietenul imaginar al lui Alex, care traieste intr-o lume paralela. Si daca suntem prieteni in continuare, inseamna ca nici pe el nu l-a certat nimeni. Nici nu ar avea de ce. Am crescut mult impreuna! Am invatat impreuna cuvinte noi, am invatat sa construim povesti cand ne jucam, am repetat impreuna bunele maniere si am exersat respectul. Chiar daca suna ciudat, prietenul meu imaginar este cel mai bun prieten pe care l-am avut pana acum si chiar daca la un moment dat va trebui sa ne despartim, nu il voi uita niciodata!

Redactia clopotel.ro